De la amărăciune la dulceaţă…


Cum să ajung în viaţă de la amărăciune la dulceaţă?

Ex. 15:22-27

Poporul Israel nu demult ieşise din Egipt. Toţi evreii trecuseră Marea Roşie ca pe uscat, şi au avut ocazia să vadă mulţimea de cadrave ale egiptenilor care pluteau pe malul mării Roşii. Toţi egiptenii , împreună cu împăratul lor au fost înecaţi în mare. Când au văzut această imagine n-au ştiut cum să reacţioneze mai potrivit şi ca mulţumire, au început să fredoneze o cântare al cărui mesaj era următorul: „Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ. Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări” Şi Maria, sora lui Moise proorocea şi cânta cu putere. Era o atmosferă de nedescris. Ai fi tot stat în această ambianţă, dar planul lui Dumnezeu era altul. Ei nu au fost chemaţi doar să iasă din Egipt, doar să treacă Marea Roşie, chemarea şi ţinta lor era să ajungă în Canaan. Dar în drum spre Canaan aveau să treacă printr-o pustie. Şi întrebarea legitimă în acest context era, cum în drum spre Cannan (cetatea poruncită de Dumnezeu) să existe pustii? Da. Au călătorit prin pustie timp de trei zile şi nici măcar un izvor n-au întâlnit. Erau toţi cei care au ieşit din Egipt, barbaţii lui Israel, soţiile lor şi copii, şi probabil se întrebau :”De ce a îngăduit Dumnezeu să ajungem în pustie? De ce ne-a poruncit să mergem pe un drum pe care El în atotştiinţa Sa a ştiut că nu există apă? De ce? De ce?” Călătoresc timp de trei zile şi deodată la orizont se întrezăreşte o cetate posibil de locuit, Mara. Probabil respriră uşuraţi la gândul că în această cetate vor găsi apă pentru ei şi pentru tot ce este cu ei. Se apropie de primul loc cu apă, dar încep să o bea, nu o pot înghiţi… Se aud voci triste: „Vai ce amară e…” Acum aveau apă, dar ce folos, că apa nu era potabilă. Când văd situaţia critică în care se află, încep să cârtească şi să strige către Moise: „ Ce avem să bem?” Într-adevăr nu avea elementul de care aveau cea mai mare nevoie.

Poate chiar acum când citeşti aceste rânduri, eşti cuprins de amărăciune… Poate treci pe la Mara… Poate „Mara” vieţii tale e generată de o restanţă, de un eşec în prietenie, de o boală, de o criză financiară. Câte lucruri nu produc amărăciune în viaţa dumitale şi a mea. Avem parte de amărăciune la şcoală, la serviciu, pe drumurile pe care umblăm şi uneori viaţa noastră e chiar marcată de această amărăciune…

Dacă eşti la Mara, dacă amărăciune ţi-a cuprins inima, am o veste bună pentru tine: Amărăciunea poate fi schimbată în dulceaţă. Aşa spune a doua parte a versetului 25 din pasaj „Şi apa s-a făcut dulce.”

De la amărăciune la dulceaţă…

1. Apelând la Dumnezeu (v.25a)

„Moise a strigat către Domnul”

Când poporul era împotriva lui, când nimeni nu mai avea nici măcar un cuvânt de încurajare pentru el, Moise a ales să apeleze la Dumnezeu.

Când cuvintele oamenilor nu mai au sens şi tărie, când tristeţea ţi-a cuprins inima, când viaţa şi împrejurările prin care treci te-au umplut de amărăciune, nu uita mai există o şansă. Situaţia ta poate fi rezolvată apelând la Dumnezeu. Vei spune: „Cum să fac asta?” Simplu, strigă-L pe Dumnezeu în mijlocul amărăciunii tale/dumneavoastră. El întotdeauna are timp pentru tine/dumneavoastră. El totdeauna are rezolvare pentru amărăciune ta/dumneavoastră, El are capacitatea de a transforma amărăciunea din viaţa ta/dumneavoastră în dulceaţă.

2.Acceptând soluţia Lui (v. 25b)

„si Domnul i-a arătat un lemn”

Credeţi că i-a fost uşor lui Moise să accepte această soluţie. Probabil că acolo erau şi pietre sau poate şi alte lemne. Putea să întrebe: „Doamne de ce să aleg lemnul acesta şi nu celălat? De ce să i-a lemnul acesta şi nu o piatră?” sau putea să întrebe: „Dar Doamne cum adică să arunc un lemn în apă şi apa se va face dulce”, sau : „Doamne spune-mi care este reacţia chimică în urma căreia apa îşi schimbă gustul?” Observaţi că Moise nu pune nici o întrebare de felul acesta. El acceptă soluţia lui Dumnezeu.

În vremea în care amărăciune păcatului din primele veacuri creştea tot mai mult, Dumnezeu a vorbit cu Noe şi i-a zis: ” Noe soluţia pentru izbăvirea din potopul care sigur va veni, este o corabie, care trebuie făcută din lemn de gofer (chiparos). ” Noe a ascultat de Dumnezeu şi astfel a fost salvat el şi familia lui.

În vremea fiilor proorocilor, când au mers să taie lemne lângă Iordan unul din ei în timp ce tăia lemne a scăpat fierul de la secure în Iordan. Când a văzut acestă situaţie de criză a oftat: „Ah! Domnul meu era împrumutat”. Elisei a venit înspre el şi-a i-a arătat care este soluţia lui Dumnezeu pentru criza lui, şi anume o bucată de lemn care să fie aruncată în locul unde a căzut fierul de la secure. Putea să spună fiul proorocului: Dar cum se poate ca un lemn să ridice fierul, să sfideze legea gravitaţie şi să atragă fierul la suprafaţă, şi mai mult fierul să rămână la suprafaţă până când ei reuşesc să îl ia. Ei nu au comentat nimic, au acceptat soluţia lui Dumnezeu.

Dar dincolo de aceste lemne care au fost soluţii specifice pentru crizele specifice, într-o zi sinistră pe Golgota, dealul în formă de craniu, s-a ridicat un lemn în formă de cruce. Dar nu lemnul era important, ci Cel ce stătea atârnat pe lemn, Domnul Isus Hristos. El a stat acolo între Cer şi pământ ca să satisfacă justiţia lui Dumnezeu şi ca să ne poată salva din amărăciunea păcatelor în care ne zbăteam. El este soluţia lui Dumnezeu pentru întreaga omenire. EL este singura noastră şansă de salvare din păcatele noastre. Privind şi crezând în Cel ce a stat pe lemn pentru noi suntem eliberaţi de păcate, iertaţi şi vindecaţi în Numele Lui. Oare vei accepta tu această soluţie pentru dumneata. Poate îţi vei spune că lemnul e important. NU! Nici în pasajul din Exod nu era important lemnul. Oare lemnul a vindecat apele de la Mara? Nici într-un caz. Ceea ce a făcut ca aceste ape să devină dulci a fost credinţa lui Moise în Cuvântul lui Dumnezeu, ascultarea lui şi bineînţeles puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Ţine minte nu e important lemnul pe care a fost crucificat Isus, ci important e EL.

3. Ascultând porunca Lui (v.25c)

„pe care l-a aruncat în apă”

Moise nu a mai comentat nimic, nu a mai aştept. Nu a spusp: ” O să-l arunc peste câteva momente sau mâine”. Nu, ci  Cuvântul Domnului spune : „şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă „. Pasajul mă determină să înţeleg că Moise după ce a ascultat mesajul Domnului, l-a acceptat şi apoi a şi aruncat lemnul în apă. El a ascultat întru totul de Dumnezeu.

„Şi apa s-a făcut dulce.”

Dacă Dumnezeu ţi/v-a vorbit prin acest mesaj, nu mai aştepta/ţi spunând: „Voi acţiona mâine”. Nu mâine. Acum este timpul potrivit pentru a-ţi/ vă preda viaţa Celui care a murit pentru tine/dumneavoastră. ACUM este vremea potrivită, ACUM este ziua mântuirii tale/dumneavostră. Şi Dumnezeu să vă ajute!

Amin

P.S. Pentru a asculta şi descărca predica accesaţi:

De la amărăciune la dulceaţă…

Anunțuri

Despre dr. Caleb Nechifor

Sunt robul Regelui meu: Domnul Isus Hristos. Email: cotnike[at]yahoo.com sau calebnechifor[at]yahoo.com Tel. fix: 0264-433.338 Mobil: 0747-322.955
Acest articol a fost publicat în Exod, Predici și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la De la amărăciune la dulceaţă…

  1. Pingback: Articolele interesante pe bloguri, 1- 8 februarie 2009 « Stiri Crestine - Fii un crestin informat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s