Predicuţa unei vrăbiuţe…


Când necuvântătoarele vorbesc…

-Predicuţa unei vrăbiuţe…-

Azi dimineaţa în timp ce mă pregăteam destul de frământat pentru un examen am auzit dintr-o dată o lovitură în geam… Imediat m-am ridicat să observ ce s-a întâmplat şi spre suprinderea mea pe moment nu am reuşit să găsesc motivul. După ce a venit momentul să ies din casă pe terasa pe care mi-e traseul obişnuit mi-a fost dat să văd o vrăbiuţă cu picioruşele întinse şi aripile frânte… Mi-am zis: „săraca…. a căzut” şi imediat după aceasta Duhul mi-a amintit: „Nici o vrabie nu cade fără ştirea Lui!” Mi-a fost atât de ruşine de mine… Am rămas pentru puţin timp blocat privind la acea minusculă pasăre şi mi-am zis: „Dacă şi de ea ştie Creatorul meu” (ştie exact minutul, secunda, motivul, viteza cu care a lovit în geamul meu şi chiar dacă din acel motiv s-au din altul a căzut…) Atunci oare pe mine s-ar putea să mă fi scăpat din priviri?…. CATEGORIC NU!

Dacă ai senzaţia uneori că TATA te-a uitat fă-ţi timp să-I priveşte şi să-I asculţi (dacă mai ai ocazia) vrăbiuţele. El nu te uită! Eşti prea important/ă pentru EL ca să te poată uita….!

About dr. Caleb Nechifor

Sunt robul Regelui meu: Domnul Isus Hristos. Email: cotnike[at]yahoo.com sau calebnechifor[at]yahoo.com Tel. fix: 0264-433.338 Mobil: 0747-322.955
Acest articol a fost publicat în Predici. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s