Izolat, dar în inima lui Isus….


Izolat, dar în inima lui Isus….

Astăzi, 25 martie 2020 vom poposi asupra unui episod relatat de evanghelistul Luca, în cap. 17 de la versetele 11-19. Aici putem observa 10 oameni care erau izolați, se aflau în izolare datorită unei boli infecțioase, care la vremea aceea nu avea tratament. Conform prescripției ebraice aceștia trebuiau să fie izolați de familie și dacă un om se apropia de ei fără să știe diagnosticul de lepră, de la distanță trebuiau să strige: ”Necurat! Necurat!” Deși sunt diferențe între virusul Corona și lepră, am observat câteva asemănări, printre care amintesc faptul că ambele boli sunt contagioase și prin urmare presupun izolare. Ceea ce mă uimește în acest pasaj e atitutidinea Domnului Isus față de aceste persoane. Domnul Isus deși avea agenda extrem de încărcată, avea drumul Său spre Ierusalim (ne afirmă v. 11), era drumul final spre cruce, un drum extrem de important și urgent care avea să se finalizeze cu răstignirea sa și implicit îndeplinirea mântuirii noastre, totuși a ales să treacă printr-o zonă de carantină, dacă îmi permiteți, printr-un loc care era ocolit atât de locuitorii zonei Galileii, cât și de cei ai zonei Samariei, a ales să treacă printr-o zonă atât de izolată, da el a ales să treacă pe-acolo pentru că în inima Lui erau acești 10 leproși. Înțelegem de aici că nu poți fi atît de izolat, încât Isus să nu te aibă în inima Sa. Tu ai loc special în inima lui Isus.

E important să observăm care a fost atitudinea celor 10 leproși când L-au observat pe Isus, mai întâi ei au respectat distanța impusă de lege (”au stat departe”), înțelegem și de aici că e foarte important să respectăm prescripțiile impuse de autorități pentru prevenirea și combaterea virusului Covid-19, dar e important să observăm că până și Domnul Isus a respectat aceste prescripții pentru că i-a trimis l-a autoritatea competentă pentru verificarea stării lor de sănătatea, autoritate care atunci era oferită de preoți, care aveau atât rol de preoți, cât și de medici (v. 14).

Au fost aici trei mari realități:

  1. Minunea vindecării celor 10 leproși, e important să credem că Dumnezeu poate vindeca orice fel de boală inclusiv de virusului Corona. E nepărat necesar ca în vremea aceasta să ne rugăm pentru cei ce se află în auto-izolare, în carantină, pentru cei ce au confirmat pozitiv virusului, pentru cei ce au simptome, pentru cei ce au virusul și sunt asimptomatici, pentru cei ce sunt la terapie intensivă, să ne rugăm pentru personalul medical, pentru familiile lor.
  2. Muțumirea de care a dat dovadă unul singur. Dintre cei 10 leproși vindecați știți bine că doar unul s-a întors la Domnul Isus Hristos să-i mulțumească. Cred că chiar în această vreme trebuie să fim mulțumitori Domnului. Mulțumește-I Domnului pentru familia ta, mulțumește-I Domnului pentru timpul pe care îl ai la dispoziție, mulțumește-I Domnului că El conduce istoria cel mai bine, și chiar în cazul celor ce sunt infectați cu acest virus El va lucra! Mulțumește-I Domnului!
  3. Mântuirea oferită în dar.  Samariteanul care a venit să-I mulțumescă Domnului alături de atitudinea corectă pe care a avut-o în închinarea Sa față de Domnul Isus (”s-a întors slăvind pe Dumnezeu cu glas tare și s-a închinat la picioarele Domnul Isus), a avut credință personală. Pe baza credinței sale personale Domnul l-a asigurat că e mântuit.

Să reținem că e foarte important în aceste vremuri să credem în minuni, că Dumnezeu poate face o minune în așa fel încât toți cei virusați cu Covid 19 să fie vindecați, să ne rugăm pentru întreg mapamondul, să-I cerem să înlăture acest virus prin Cuvântul Său, să-i cerem tămăduire peste România, să ne rugăm ca Dumnezeu se atingă fiecare locuitor al României cu protecția Sa. Să ne rugăm pentru familiile noastre, ca Domnul Cel Atotputernic să protejeze căminele noastre. Apoi e important să avem o atitudine de mulțumire continuă față de Dumnezeu și față de semeni și nu uitați ceea ce vrea să ne vorbească Dumnezeu prin această pandemiei e că mântuirea noastră are prioritate!

Fiți sănătoși!

Despre dr. Caleb Nechifor

Sunt robul Regelui meu: Domnul Isus Hristos. Email: cotnike[at]yahoo.com sau calebnechifor[at]yahoo.com Tel. fix: 0264-433.338 Mobil: 0747-322.955 Pentru mai multe detalii: https://calebn.wordpress.com/contact/
Acest articol a fost publicat în Predici. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.