Un Mare om a pierdut Clujul azi…


Un Mare om a pierdut Clujul azi (5 septembrie 2020)…

De azi orașul Cluj-Napoca e mult mai sărac… Biserica Penticostală Betania e cernită de durere… pentru că un mare om al lui Dumnezeu a plecat ACASĂ! Fratele Creța Ioan (Nucu, cum îi spuneam toți).

Imaginea e preluată din cadrului ultimului mesaj pe care l-a avut în Biserica Betania pe 12 iulie 2020

Îmi amintesc de dumnealui încă din anii 1995, când cu atâta consecvență venea la Biserica Penticostală de pe str. Spetimiu Albini din Cluj-Napoca, împreună cu familia.

Mai apoi, când Domnul a deschis o ”nouă cetate de scăpare în inima Clujului”, Biserica Penticostală de pe strada Scorțarilor nr. 12A, era nelipsit de la Casa Domnului. Avea o inimă specială pentru slujire, întotdeauna avea o mână caldă pentru orice om, slujind ca ușier al Bisericii și zeci de ani fiind în comitetul de conducere al Bisericii Betania.

După mutarea Bisericii Betania pe strada H. Barbusse nr. 63-69 a fost la fel de implicat în slujire. Inima dumnealui bătea pentru a-i ajuta pe cei în nevoi. Era un om al păcii… Un om plin de compasiune pentru cei ce trec prin situații dificile. Întotdeauna și-a cunoscut locul. A știut cum să sară în ajutorul tuturor. Fratele Nucu se dăruia pentru toți oamenii… De la vizitatorul care călca pentru prima dată pragul bisericii și până la slujitorii care erau nelipsiți din biserică, toți au remarcat bunătatea sa exemplară.

Știa cum să-i încurajeze pe oameni. Avea un simț al umorului care întotdeauna te determina să te simți bine indiferent de ce ai întâmpinat în acea zi.

Avea un caracter înalt, era harnic și plin de viață.

Am fost interesat să-i ascult ultimul mesaj transmis la Biserica Betania, în 12 iulie 2020 și atunci spunea că pe noi nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu, nici bolile, niciun virus, nici necazurile, nici lipsa de îmbrăcăminte… NIMIC! Și chiar așa a fost în dreptul dumnealui, nimic nu l-a putut despărți de Domnul Isus Hristos, Mântuitorul drag al dumnealui!

Frate Nucu, ne e foarte greu să ne imaginăm Biserica Betania fără dumneavoastră, întotdeauna când vă vedeam că sunteți prezent aveam o mare liniște că partea administrativă e în ordine!

Acum ne luăm „La REVEDERE” de la dumneavostră și știm că nu mai e mult și pe coluarele Cerului ne vom îmbrățișa și vom fi într-o bucurie eternă.

Ne rugăm pentru profund îndoliata familie Creța ca Dumnezeul oricărei mângâieri să-i întărească și să simtă din plin cum îi învăluie Domnul Isus prin prezența Sa!

Despre dr. Caleb Nechifor

Sunt robul Regelui meu: Domnul Isus Hristos. Email: cotnike[at]yahoo.com sau calebnechifor[at]yahoo.com Tel. fix: 0264-433.338 Mobil: 0747-322.955 Pentru mai multe detalii: https://calebn.wordpress.com/contact/
Acest articol a fost publicat în Predici. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Un Mare om a pierdut Clujul azi…

  1. dan scrob zice:

    Nu pot sa cred am vazut anuntul postat de Caleb .am zis nu poate fi adevarat dar din pacate este.ne va lipsi mult .fr.Nucu a fost omul potrivit la locul.potrivit.la revedere pe mai tirziu .

  2. Pingback: De azi orașul Cluj-Napoca e mult mai sărac… Biserica Penticostală Betania e cernită de durere… – CrestinTotal.ro

  3. Pingback: Un Mare om a pierdut Clujul azi… | Ciprian I. Bârsan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.