Îmi amintesc cu drag de momentele când am avut harul să vă cunosc, în anul 2011, cu ocazia primei mele vizite în Biserica Penticostală Română din Perth. Încă de la prima întâlnire v-am văzut ca un om plin de pace, cu o dorință înfocată de a-i ajuta pe toți cei cu care interacționați, având un spirit justițiar plin de blândețe.
În anul 2022, când am reușit să vă cunoaștem mai îndeaproape, atât eu, cât și Ale (soția mea), am rămas impresionați atât de dvs., cât și de draga dvs. soție (sora Mia). Dacă trebuie să vă aseamăn cu cineva pot să spun cu încredere că sunteți asemenea familiei lui Acuila și Priscila (din Faptele Apostolilor). O familie model (întotdeauna împreună), o familie ospitalieră. Îmi amintesc cu drag că sora Mia chiar în neputința trupului dumneaei ne-a însoțit peste tot. Era atât de luptătoare, atât de doritoare ca toate lucrurile să fie realizate după Cuvântul Domnului. Își dorea cu toată ființă dumneaei ca Evanghelia să fie vestită întreagă și cu toată îndrăzneală.
Acum când trebuie să ne despărțim vremelnic de sora noastră Mia Fițui, îi spunem: LA REVEDERE! SĂ NE RE ÎNTÂLNIM PE PLAIURILE CERULUI!
Dragă frate Beni, ne rugăm pentru dvs. ca Dumnezeul oricărei mângâieri să vă învăluie cu prezența Sa și să fiți umpluți de pacea și liniștea pe care o poate da doar Domnul Isus Hristos, prin Duhul Sfânt!
Conferința e organizată de Departamentul Național de Tineret al Cultului Creștin Penticostal din România și se adresează tuturor liderilor de tineret din fiecare biserică locală (nu doar liderului coordonator, inclusiv liderilor de adolescenți). Perioada: 22-23 martie 2024Locația: Biserica Penticostală ”Emanuel” din SibiuTaxa de participare: 140 lei (fără cazare) Termen limită pentru înscriere: 13 martie 2024 […]
Deși, pe Dan nu l-am cunoscut personal, pe părinții lui (fam. Cojocea), pe fratele lui Beni și pe părinții soției lui Dan (fam. Poenaru), i-am cunoscut personal, având părtășie cu toți aceștia atât la Biserica Penticostală Română din Port-Pirie (Australia), cât și la dumnealor acasă.
E o vreme grea, dimineața de azi, 22 ianuarie pentru întreaga comunitate creștină din Port Pirie și Adelaide, deoarece trupul neînsuflețit al lui Dan a fost găsit pe malul oceanului…
Ce putem învăța în acest moment din plecarea lui Dan Cojocea?
1. Viața e atât de vulnerabilă! Oricând poate veni peste oricare dintre noi un „val” care să ne ducă în veșnicie. De aceea e foarte important să fim pregătiți în fiecare secundă.
2. Viața ta are valoare pentru că Tatăl și-a dat VIAȚA (pe Domnul Isus) pentru tine! Asa cum acest tată a murit salvându-și copiii de la moarte și Domnul Isus Hristos a murit pe Golgota pentru a ne salva viata! Crede în El și prin moartea Sa pe cruce vei acea cu adevărat viață veșnică!
3. Viitorul nostru e o taină, asigură-te că l-ai încredințat Văzătorului (Domnului care veghează continuu asupra ta! – Ier. 1:11-12). Chiar dacă aparent prin plecarea lui Dan Cojocea, lui Dumnezeu i-au scăpat lucrurile de sub control, El veghează! El e în control! El rămâne pe tron!
Dragă familie Cojocea, vă transmit sincere condoleanțe. Îmi doresc din tot sufletul ca Duhul Sfânt (Duhul mângâierilor) să vă învăluie cu prezența Sa, să fiți tari în Domnul Isus și oricât de greu e în aceste zile, lăsați-vă viața în mâinile Lui. El vă va purta de grijă în continuare!
Ne rugăm pentru dumneavoastră și dorim ca puterea Celui Preaînalt să vă acopere pe dinainte și pe dinapoi!
La revedere, Dan Cojocea! Să ne revedem pe plaiurile cerești!
Băiețelul din poza de mai sus e Noah Heresteșan în vârstă de 2 luni, fiul lui Alexandru și al Oanei (membri activi în Biserica Penticostală „Betania” din Cluj-Napoca).
Acest băiețel s-a născut cu o malformație rară la organul genital, numită epispadias de tip proximal, forma cea mai gravă. A urmat după naștere o perioadă foarte dificilă pentru el: controale, analize, ecografii. Singura soluție medicală de a se rezolva ceva în cazul lui este prin operație. Părinții au aflat şi de alte cazuri asemănătoare, iar informațiile i-au condus la un doctor din străinătate, unde trebuie să treacă printr- o operație de reconstrucție a organului genital la o clinică de Urologie din Belgrad. Operația se prevede a fi destul de complicată, cu multe riscuri şi destul de costisitoare. Din cauza prețului ridicat al operației suntem nevoiți să inițiem această campanie de ajutorare a familiei. Dorința părinților şi a întregii familii pentru Noah este ca și el să aibă o copilărie normală și, mai apoi, când va ajunge la maturitate, să-și poată întemeia o familie de care să se poată bucura.
Vă mulțumim anticipat fiecăruia dintre dumneavoastră care-i veți oferi un ajutor lui Noah.
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească!
Modalități prin care poate fi ajutatNOAH:
Prin conturile bancare create la BT special pentru Noah:
În 24 noiembrie 2023, Timeea de 24 ani, fiica cea mai mare a familiei RECALO, în urma unui tragic accident rutier a plecat de pe pământul acesta la Domnul ei (pe care l-a slujit cu credincioșie). Tot în urma acestui accident, Roberta de 21 ani este internată în spital într-o stare nu foarte bună, având mai multe intervenții chirurgicale deloc ușoare.
Pentru mai multe detalii și informații, vă lăsăm mai jos datele următoarele persoane de contact:
· Petrean Beniamin, pastor al Bisericii Penticostală „Eben Ezer” din Săvârșin – Tel: 0740-130.560;
· Barbut Alin, slujitor în Biserica Penticostală „Eben Ezer” din Săvârșin, (cumnatul familiei RECALO), Tel: 0745-330.793;
Am asistat săptămâna trecută la mai multe plecări subite…
➕Un bărbat de 51 de ani (Liviu Chiciudean) care a fost botezat la 18 ani și s-a căsătorit la 49 de ani pentru a avea o căsnicie de doar 2 ani, fiind sănătos, doar 5 luni după căsătorie… Întrebarea crudă e: DE CE? De ce el? De ce imediat după întemeierea unei căsnicii fericite? De ce a plecat acest sfânt?
➕Un alt tată de doar 30 de ani (Samuel Bolojan), care în urma unui accident crud a murit lăsând în urmă o soție îndurerată și 5 copii minori orfani. De ce a plecat la Cer acest prezbiter când biserica locală avea cea mai mare nevoie de el? Când familiei îi era parcă indispensabil… Când viitorul ar fi trebuit să-i surâdă? De ce el? De ce așa de repede?
➕O fecioară de 24 de ani (Timeea Recalo), care abia a reușit de profeseze 2 luni și 13 zile. O tânără care era un model atât pentru societate, cât și pentru familie și biserică. O învățătoare de școală duminicălă deosebit de dedicată, o tânără implicată intens în lucrarea de tineret a bisericii locale (când a avut accident se întorcea cu anumite cumpărături pentru întâlnirea de tineret care era programată a doua zi, întâlnirea care avea să se transforme în propriu priveghiu). De ce ea? De ce a sfârșit printr-un accident atât de crâncen? De ce tocmai pe ea a căzut acel buldozer transportat pe trailer?
De ce pleacă sfinții prematur?
Întrebarea aceasta a fost pusă și când au murit sfinții din Biblie:
➕sfântul Abel (Gen. 3 – fiind omorât chiar de fratele lui). Primul băiat din istoria lumii care ne-a învățat că oamenii buni nu întotdeauna câștigă și sunt lăudați, ci uneori chiar poți să mori pentru că ești primit de Dumnezeu. Dar nu uitați că și azi vorbește acest bărbat prin sângele lui nevinovat vărsat (Mat. 23:35; Luca 11:51; Ev.12:24).
➕Ionatan, fiul lui Saul (2Sam.1), tânărul care și-a riscat viața și relațiile cu familia pentru a ține cu Adevărul.
➕ Ioan Botezătorul, care a fost omorât la porunca unui imoral care nu accepta să fie mustrat pentru concubinajul în care trăia. Ioan ne-a învățat că e bine să mori pentru Adevăr, decât să „moară” Adevărul din cauza ta.
➕Zaharia, care a fost omorât între tindă și altar (2Cr. 24:22), care ne-a învățat că pentru slujirea pe care ai de la Dumnezeu trebuie să fii gata în egală măsură atât să trăiești, cât și să mori (dacă e cazul).
➕Diaconul Ștefan (Fapte 7:51-60). Care ne transmite că întotdeauna trebuie să predicăm Adevărul, chiar cu riscul să avem parte de ultima predică. Cerul ne așteaptă deschis chiar și atunci când bolovani nenumărați doresc să ne strivească trupul.
De ce pleacă sfinții prematur?
Pentru că:
1. STÂPÂNUL A ZIS: ” STOP!”
Dumnezeu e Suveran să-i poruncească unui om să se întoarcă în țărână (Ps. 90:3)
2. STÂPÂNUL a tras un SEMNAL de alarma!
Semnalul de alarmă nu e pentru cei ce au murit, ci pentru noi care am rămas.
Prin acest semnal Dumnezeu ne reamintește că suntem efemeri, dar în același timp ne cere să ne verificam nivelul de pocăință și să constatăm cât de mult ne-am îndepărtat de original!
Dumnezeu uneori „sacrifică” sfinți (luându-i Acasă) pentru a semnaliza creștini superficiali. Ioan, Botezătorul a fost decapitat pentru ca Adevărul să nu rămână trunchiat și pentru a-i sluji ca model lui Irod, Antipa (și nu numai).
Fie ca prețul scump care se plătește pentru a putea să-l luăm în serios pe Dumnezeu să nu fie plătit degeaba în dreptul nostru.
3. STRĂLUCIREA CERULUI e mai puternică decât strigătul pământul trecător
Martirul Ștefan îl loc să privească bolovanii, a privit în sus și „a văzut cerurile deschise și pe Domnul Isus stând în picioare!” Acest bărbat avea să predice mai mult prin moartea sa decât în toată viața.
Sâmbătă, 21 oct. 2023 începând cu ora 10:00 la Biserica Penticostală BethEl din Târgu-Mureș a avut loc Conferința Regională a Învățătorilor de Școală duminicală la care au participat aproximativ 250 de învățători/toare din cele 6 județe: AB, BN, CJ, HG, MS și SJ. La sesiunea plenară pastor dr. Nechifor Caleb (responsabilul cu Departamentul de Tineret […]
Miercuri, 11 oct. 2023 a fost Sesiunea a II-a, Prezentarea Strategiei CCP, pastor IOAN FILIP, președintele CCPR
În cadrul acestei sesiuni au fost prezentate și toate departamentele Cultului Penticostal împreună cu coordonatorul și echipa, asa după cum se pot vedea în fotografiile de mai jos:
Dumnezeu să binecuvânteze toți pastorii penticostali din România și toate bisericile pe care le slujesc!
„am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți” –Isus ” „Vizitează-L” și tu pe Isus – Ajutându-l pe Răzvan
Dumnezeu a fost bun şi îndurător – Răzvan a trecut cu bine prin transplant, familia mulțumeşte tuturor pentru rugăciuni si ajutor financiar! Perioada de acomodare şi recuperare este mai dificilă, de aceea fanilia ne roagă să fie sprijiniți în continuare. Acum se află într-o situație de strâmtorare în care din nou avmu nevoie de ajutor – spitatul din Israel le-a mai cerut 25000 de dolari pentru tratamentul post-operatoriu. Nu e deloc uşor, familia se simte în impas, nu doresc să mai ceară, dar noi putem fi alături indiferent. Cine are pe inimă, cine poate, puțin câte puțin şi credem că Răzvan va depăşi şi acest impas. Gyarmati Pintea Maria- mama Banca Transilvania: RO08BTRLRONCRT0P73828901 – RON, RO90BTRLEURCRT0P73828901- EURO RO33BTRLUSDCRT0P73828901- Dolari
Raiffeisen Bank: RO17RZBR0000060003765627- RON RO91RZBR0000060023186993 Euro RO77RZBR0000060024662809 USD 0749334475 – BTPAY, REVOLUT
Contul de la spital: The Sheba fund for health services IL29 0108 0000 0005 0863 788 LUMIILITTLV – codul Swift medical services for GYARMATI PINTEA RAZVAN
Dragi părinți, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat harul să vă fiu fiu. Azi, când vă amintiți cu drag că acum 44 de ani Dumnezeu va binecuvântat pentru a intra pe drumul căsniciei vă felicit și vă mulțumesc pentru exemplul de verticalitate și de consecvență pe care ni-l dați prin trăirea voastră. Vă dorim mulți ani plini de sănătate, putere și prospețime spirituală și fizică! Nu uitați că sunteți veșnici! Fiți veșnic binecuvântați!
Comori regăsite pe rafturile unui librării din Neuchâtel: O Biblie în limba germană, o psaltire în limba franceză și un certificat de botez din anul 1878. Ceea ce m-a intrigat e că acestea erau cele mai ieftine cărți din acea librărie… și de aici am înțeles cât de puțin preț se mai pune azi pe CEA MAI PREȚIOASĂ CARTE!
Mesajul de pe acest certificat de botez ar trebui să te marcheze și pe tine care ești botezat, indiferent cât timp a trecut de la botezul tău!
Anunțăm apariția editorială a revistei SACRA SCRIPTA XX, 1 (2022). În cadrul acestei reviste fiind și articolul THE BIBLICAL TERMINOLOGY RELATED TO BAPTISM WITH THE HOLY SPIRIT IN THE BOOKS OF LUKE THROUGH ACTS
Fratele Ovidiu Liteanu s-a remarcat ca o voce nu doar în rândul cântăreților creștini, ci chiar și în acela al evangheliștilor plini de pasiune pentru oamenii pierduți.
Cântările dumnealui le-am auzit fredonându-se încă din frageda mea copilărie, când în biserici, când pe casetele audio (de atunci), și mai peste tot în inimile creștinilor evanghelici prindeau viață.
Începând cu anul 2011, în fiecare prima zi din an, era nelipsit de la seara de evanghelizare de la Betania. Zeci de suflete au făcut cunoștință pentru prima dată cu Domnul Isus Hristos în seri ca acestea și cei mai mulți dintre ei au rămas membri activi ai bisericilor din localitatea lor.
Ulterior aveam să-l cunosc ca frate de credință, deoarece a devenit membru al Bisericii Penticostale „Betania” din Cluj-Napoca, pentru ca mai apoi să am harul să-mi fie coleg de slujire, deoarece în octombrie 2014 a fost ordinat ca diacon în cadrul Bisericii Betania.
Datorită pasiunii care-l anima în slujirea de evanghelizare, avea o agendă extrem de încărcată, și programată cu un an înainte (în care fiecare zi slujind la evanghelizări în toată țara, dar mai ales în zonele extrem de aride ale acesteia).
Era un bărbat extrem de organizat, de când a devenit membru al Bisericii Betania în fiecare lună aducea un raport de evanghelizare în care scria bisericile în care a slujit, frații păstori care l-au însoțit și dacă s-au predat suflete Domnului în acele slujiri. O parte din acest raport l-am regăsit azi în arhiva bisericii (în pozele de mai jos poate fi regăsită coperta dosarului și programul din luna dec. 2013/2019).
Raport de evanghelizare pe luna decembrie 2019
Raport de evanghelizare pe luna decembrie 2013
Cu drag ne amintim că întotdeauna când nu era plecat în misiune nu pregeta să vină marți seara la rugăciune, slujea prin îndemn și cântare, și nu o dată l-am observat că în timp ce se derula slujirea primea versuri pe care le așeza pe o bucată de hârtie pentru ca mai apoi să le pună pe melodie. O mare parte din repertoriul cântărilor din bisericile penticostale din România și din diaspora română au luat ființă sub inspirația Duhului Sfânt dată de Domnul fratelui Ovidiu Liteanu.
Am avut harul ca de câteva ori să slujim împreună la câteva seri de evanghelizare în țară și în Cluj-Napoca, întotdeauna mă rugam ca Domnul să-l folosească și cât mai multe suflete să vină la mântuire prin chemarea plină de curaj pe care simțea să o realizeze la finalul mesajului biblic.
Ultima slujire în cadrul Bisericii Betania a avut-o în duminica din 20 iunie 2021, la Sărbătoarea Cincizecimii, când ne-a reamintit că „fără DUHUL SFÂNT NU AI VIAȚĂ!”
Tot în acea zis a spus „de n-o să ne mai întâlnim, rămâneți în plinătatea Duhului Sfânt și totdeauna cercetați-vă dacă aveți plinătatea Duhului Sfânt […] și Doamne aș dori să mă întâlnesc cu toți frații mei, acolo în Împărăția Ta!”
Pentru tot ceea ce a lucrat Dumnezeu prin fratele nostru Ovidiu Liteanu spunem din toată inima LĂUDAT SĂ FIE DOMNUL!
Dragă frate Ovidiu, cuvintele noastre sunt de prisos, nu-ți spunem „ADIO”, ci „LA REVEDERE!” Să ne reîntâlnim pe plaiurile Cerului despre care ați cântat cu atât drag și plin de bucurie!
Ne rugăm special pentru dvs., sora Viorica și îi cerem Domnului Isus ca Mângâietorul, Duhul Sfânt să vă învăluie inima cu prezența Sa. Fiți puternică în Numele Domnului Isus Hristos!
Azi e despre EA! O ființă atât de sensibilă, plină de o pasiune rar întâlnită când e vorbă să se dăruire pentru alții… Uneori nici nu se poate odihni bine când știe că vreo persoană are vreo supărare (care e posibil să o implice și pe ea). În fiecare zi, văd tot mai clar caracterul cristic adânc gravat în ea! E o adevărată luptătoare, un pedagog care înainte de a-i determina pe copii (elevi) să-i iubească materia prin modul de excepție al predării ei, știe să-și ajute copii s-o înțeleagă cât de mult ține ea la ei (i-am spus de câteva ori că dacă i-aș fi fost elev aș fi iubit limba română cel mai mult datorită ei). E cea mai frumoasă femeie din lume. Frumoasă mai întâi prin caracterul ei și mai apoi prin fizionomia excepțională pe care i-a dat-o Dumnezeu. E un „designer” deosebit al casei, pe orice pune mâna e binecuvântat! Privind în urmă, de când o cunosc pot să spun că viața mea a înflorit prin ea. ÎI MULȚUMESC FRUMOS LUI DUMNEZEU pentru harul pe care mi l-a dăruit ca ea să-mi fie soție și prietenă. Aș fi dorit să-ți spun:”La mulți ani!”, dar pentru că ești VEȘNICĂ, îți doresc ca în mod continuu să fii binecuvântată și așa cum îmi place să spun, îmi doresc ca la răpire să zburăm de mână spre Domnul Isus, pentru a fi pururea cu Dumnul. Fii veșnic binecuvântată! Cu drag, cALEb
Evan Roberts a fost folosit de Dumnezeu în mod supranatural în trezirea realizată de Duhul Sfânt în Țara Galilor. El a început să se roage de la vârsta de 13 ani, iar la 26 de ani Dumnezeu a început să-l folosească puternic. NU EXISTĂ TREZIRE SPIRITUALĂ FĂRĂ RUGĂCIUNE!
Atât de puternic la folosit Dumnezeu încât judecătorii, cârciumarii și polițiștii acelor vremuri nu mai aveau ce să muncească…
Oamenii veneau în mare număr la Biserică și el nici nu apuca să predice și Duhul Sfânt era resimțit de toți cei prezenți.
Trist e că azi Biserica condusă de el mai are doar 14 membri (și toți sunt foarte în vârstă), nici măcar nu se mai adună în sala mare, ci datorită numarului mic slujbele se țin în fosta sala de Școală duminicala de altadată.
Azi am învățat de la trezirea ce a făcut-o Dumnezeu prin Evan Roberts că focul trezirii trebuie dus mai departe la următoarele generații prin: Sfințirea continuă; Scriptura comunicată constant; Stăruință statornică după un suflu continuu al Duhului Sfânt!
Noua echipă națională de coordonare a Departamentul de Tineret al Cultului Creștin Penticostal din România:
Victor Cîmpean (BN) – pastor coordonator din partea Comitetului Executiv al Cultului Creștin Penticostal și următorii pastori pe Regionale: BârsanCiprian (CS); Botezatu Onisim (AR); Ciobanu Ghiță (SV); Clep Adi (SB); Flaviu Coman (CT); Deteșan Mircea jr.(CJ); Filip Ioan (Neluțu) (MM); Hada Daniel (HD); Livanu Marius (IT); Magda Gherasim (MM); Nechifor Caleb (CJ); Pavel Radu (BH).
Pe pastorul Elisei Bora, l-am apreciat mult de la prima întâlnire, când a fost invitat să predice acum aproximativ 20 de ani pe când Biserica Betania era pe strada Scorțarilor. De la prima predică pe care am ascultat-o de la dumnealui am simțit că e o voce profetică, un glas blând dar autoritar în același timp. Ulterior a mai slujit de câteva ori în actuala locație a Bisericii Betania (str. Barbusse nr. 63-69). Din scurtele întâlniri cu dumnealui mi-am dat seama că e un familist convins, un bărbat plin de pace, un adevărat păstor, care era extrem de interesat de fiecare membru din biserica sa.
Ultima dată ne-am întâlnit în 29 ian. 2023, la slujba de dimineață…
Cum am intrat în Biserica Penticostală din Mediaș a venit la mine și m-a îmbrățișat cu atâta drag, avea un zâmbet plin de Cer. Parcă și acum îl aud, îl vâd, îi resimt încurajările de dinainte de mesaj și din timpul mesajului biblic.
Abia acum realizez că dumnealui a fost pentru România (și chiar pentru diaspora română), un fel de Iahazaiel din 2Cor. 2:15-17, profetul lui Dumnezeu trimis cu precizie pentru a încuraja, a îmbărbăta și a îndrepta privirile noastre spre Hristos. Mai mult, a trăit și a lucrat ca un adevărat Elisei al generației contemporane. Chiar dacă a fost ales pastor (o slujbă deloc ușoară), nu a uitat să rămână și profetul lui Dumnezeu!
Dumnezeu ne-a învățat prin traiul acestui bărbat de excepție că nu contează cât trăiești, ci cum, și mai ales pentru cine.
Ne rugăm pentru mângâierea familiei, a Bisericii din Mediaș, și a întregii frătietăți care l-a cunoscut.
LA REVEDERE, frate profet, păstor și prieten, Elisei Bora! Ne vom revedea pe plaiurile Cerului, despre care ne-ai profețit și predicat cu atâta pasiune!
Anunțăm cu bucurie apariția Simpozionului Teologic Internațional BIBLICAL TRAITS OF OUR SAVIOR JESUS CHRIST’S BIRTH – THE INTERNATIONAL THEOLOGICAL SYMPOSIUM din 20 dec. 2021 sub formă de carte – ISBN: 978-973-53-2972-3, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca
De ce? Pentru că a fost chemat acasă, la doar 44 de ani, fratele, colegul și profesorul Zancu Mitică din Orăștie. În urma lui rămân elevii pe care i-a slujit la catedra de Religie penticostală începând cu anul 2010. Ne rugăm pentru mângâierea soției și a celor 4 copilași orfani, dintre care unul e bolnav cronic.
Familia are nevoie de ajutorul nostru financiar, deoarece soția lui nu a lucrat, ci a ingrijit copilul bolnav.
Este cutremurător să auzim că în preziua morții i-a zis pastorului lui și soției acestuia (fratelui Adi Gagea și Laviniei): „vă rog să aveți grijă de copiii mei și de familia mea”.
Tuturor celor ce Domnul vă vorbește să vă implicați financiar în această situație, puteți realiza acest lucru prin contul de mai jos (contul e administrat de Biserică locală), cu mențiunea: pentru familia Zancu.
Domnul să mângâie familia îndoliată! Ne rugăm pentru întărirea acestei familii!
Sâmbătă, 24 septembrie 2022 la Comunitatea Regională Penticostală de Cluj au avut loc alegeri pentru Comitetul Comunității, Biroul Permanent și reprezentanții din Comunitatea Reg. De Cluj în Consiliul Bisericesc al Cultului Creștin Penticostal din România. Prin providența divină, în urma alegerilor, cei 396 de pastori și delegați au confirmat componența Comitetului Comunității, alcătuit din următorii:
Biroul permanent ales e format din pastorii: Președinte: Bojor Vasile;
Vă invitămsâmbătă, 15 octombrie 2022, începând cuora 10:00, laConferinţa anuală a învăţătorilor de Şcoală Duminicală, din cadrulComunităţii Regionale Penticostale Cluj. Aceasta va avea loc laBiserica Penticostală “Eben-Ezer” din Dobric, jud. Bistrița-Năsăud, (locația: https://maps.app.goo.gl/eNSuSt9zKxXfcFWx9).
Tema conferinței: Slujirea la Școala duminicala: oportunitate sau povară?
Invitat: pastor Cornel Buhai
Conferința se adresează tuturor învățătorilor/arelor de Școală Duminicală din bisericile locale (din județele AB, BN, CJ, MS-HG, SJ, și nu numai).
Pentru a putea participa vă rugăm să vă înscrieți online la formularul de mai jos:
Port Pirie e un oraș din sudul Australiei, pe care pe zi ce trece îl văd tot mai frumos. El e al doilea port maritim al Australiei de Sud (după Port Adelaide Enfield) fiind situat pe malul estic și în apropierea capului Golfului Spencer. Acest oraș a fost fondat în 1848, fiind numit după John Pirie, un vas care adusese coloniști acolo cu trei ani înainte. Poziția geografică a acestui oraș îi oferă posibilitatea de a avea legături cu aproape toată lumea prin vapoarele care opresc în portul orașului.
Pe lângă ceea ce poate oferi acest oraș ca infrastructură, el e frumos datorită oamenilor plini de bunătate din el. Aici sunt familii de români care-l slujesc pe Dumnezeu cu frică de Domnul, formând Biserica Penticostală Română, o biserică pe care am întâlnit-o pentru prima dată în anul 2009, apoi în 2011 și mai apoi în 2019. Ceea ce m-a surprins la această comunitate de români penticostali e că sunt foarte sinceri și Dumnezeu în mod vizibil îi binecuvântează cu o creștere atât cantitativă, cât și calitativă. Dumnezeu să binecuvânteze Port Pirie și întreg sudul Australiei.
Am pornit din Cluj-Napoca sâmbătă, 23 iulie la ora 15:40 spre Munich, unde datorită întârzierii avionului a fost nevoie să schimbăm ruta și în loc de o escala la Doha a fost necesar să avem 2 escale: Bangkok și mai apoi Sydney. Astfel că în loc să ajungem la Adelaide duminica seara la ora 20:45, am ajuns luni seara la aceiași ora.
La Sydney am fost binecuvântați ca pe perioada escalei să vizităm orașul alături de fratele Ruben Wagner (diacon în Biserica Penticostală Română din Sydney). Căruia îi mulțumim frumos pentru ospitalitate.
La aterizare în Sydney am avut de așteptat doar la ambasadă datorită a sute de oameni care intrau pe teritoriul australian din diverse țări, în rest neavând parte de nicio altă verificare. Domnul ne-a purtat de grijă astfel că datorită ridicării restricțiilor am putut călătorii fără test și fără vaccin, Domnul demonstrând încă o dată în plus că El face tot ce vrea!
Când am ajuns la Adelaide la aeroport ne-au așteptat cu mare bucurie sora mea, Persida cu cumnatul Răzvan. A fost o întâlnire unică deoarece am avut ocazia să-i vedem pentru prima dată în realitate pe ultimii doi copilași ai lor, pe Caleb Emanuel și pe Ruthy Elisabeta. Acești copilași sunt 2 minuni contemporane ale lui Dumnezeu. S-au născut în condițiile în care medicii specialiști afirmau că e imposibil să vină pe lume, iar dacă totuși vor fi născuți, cu siguranță vor avea mari probleme medicale. Cu toate aceastea în amândoi copilașii sunt perfect sănătoși. Dumnezeu nostru și astăzi face minuni! Slavă Lui!
De aici am călătorit împreună cu Persi și Răzvan spre Port Pirie, unde pe toată șederea noastră la ei ne-au tratat regește! Vă mulțumim frumos și pe această cale, Răzvan și Persi, sunteți niște gazde de excepție!
Joi, 28 iulie am fost binecuvântați să fim alături de Biserica Penticostală din Port Pirie, o Biserică asemenea unei familii, o biserică ca o cetate plină de lumină!
Dacă pentru majoritatea oamenilor ziua de ieri a fost una obișnuită, pentru mine a fost una extrem de încărcată de emoții…
De ce?
Pentru că în ziua aceasta, îmi amintesc cu drag că ne-a fost trimisă o ființă gingașă, plină de pace, cu un spirit de inițiativă rar întâlnit, de o dăruire de invidiat și cu o pasiune puternică pentru a-i ajuta pe alții… Doar cine nu a întâlnit-o niciodată nu știe, că ea trăiește pentru a-i face fericiți pe toți cei din jur.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-i te-a dăruit și mă rog constant că „BINECUVÂNTAREA Celui ce s-a arătat în rug” să te învăluie veșnic. Fii veșnic binecuvântată, dragă ALE!
Vă mulțumim pentru donațiile de până acum realizate pentru familia Szilagyi! Pentru cei ce doriți să continuați să ajutați familia, pe soția Debbie (care e însărcinată cu al cincilea copil) și pe ceilalți 4 copii care sunt minori, vă încurajăm să vă implicați accesând link-ul: https://gofund.me/9cf83207
Pentru cei ce doriți să ajutați familia, pe soția Debbie (care e însărcinată cu al cincilea copil) și pe ceilalți 4 copii care sunt minori, puteți accesând link-ul: https://gofund.me/9cf83207
Cu bucurie vă anunțăm că în data de14 mai 2022 va avea locConferința Regională a liderilor de tineret, fiind adresată tuturor liderilor din Comunitatea Regională Penticostală Cluj (atât liderilor de adolescenți, cât şi celor de tineri). Tema conferinței va fi:Cum trebuie reactioneze/actioneze tinerii/adolescentii privind ideologia de gen și educatia sexuala in scoli? Sesiunea I: prezentarea […]
Departamentul de Tineret al Comunității Regionale Penticostale Cluj organizează o întâlnire de rugăciune pe județul Cluj.Joi, 7 aprilie 2022, ora 18:30 la Biserica Penticostală Betania, de pe strada H. Barbusse nr. 63-69.Toți tinerii și adolescenții din acest județ (și nu numai) sunt așteptați cu drag!
,,…și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi.” (Ioan 1:14) Funii de dragoste infinită încep să țeasă momentul sublim al Întrupării. Eternitatea se dezminte luând forma unui segment limitat – o viață de om, istorie. Înțelepciunea creatoare sfidează abstractul și se corporalizează. Prima formă perceptibilă a Cuvântului întrupat? Un scâncet de copil. O noapte, o mamă, un spațiu ingrat, o ușă închisă, alta deschisă. Ce peisaj simplu și aparent insignifiant prin care s-a reeditat geneza! Nucleul Întrupării e Logosul, forța e iubirea, efectul e viața, scopul – accesul la veșnicie. Divin și uman, infinit și istorie, sacru și profan, iubire și ură… Doamne, în fața acestui moment inefabil mă aplec deplin și tac: Cuvântul s-a făcut trup!
De azi, orașul Gherla e mult mai sărac. Biserica Penticostală Ierusalim e prodund îndurerată, pentru că un mare om al lui Dumnezeu a plecat ACASĂ, fratele Petric Ioan.
Îmi amintesc de dumnealui din primele vizite la Biserica nr. 1 din Gherla. Când am participat la ultima mea slujire în cadrul vechii clădiri, mi-a destăinuit proiectul noii bisericii, era extrem de preocupat pentru ca acel vis să devină realitate și Dumnezeu i l-a împlinit prin Biserica Ierusalim.
A fost un bărbat al cărui zămbet era molipsitor, plin de deschidere pentru a-i ajuta pe oameni, preocupat pentru binele altora.
Era un familist convis! De la de părtare se observa că e „magnetul” care-i atrage pe copii, gineri/nurori și nepoți spre familia lor.
Știa cum să-i încurajeze pe oameni. Avea un caracter înalt, era harnic și plin de viață.
Cred că inclusiv numele Bisericii de „Ierusalim” a fost ales providențial, abia acum înțeleg că dumnealui era mai aproape de Ierusalimul Ceresc decât de cel din Gherla. Acolo, unde a ajuns, pastorul Ioan Petric, în Ierusalim din Cer nu mai are parte de lacrimi, spitale, terapii-intensive și dureri, ci el e pentru totdeauna cu Domnul Isus Hristos, Mântuitorul și Regele drag al dumnealui!
Acum ne luăm „La REVEDERE” de la dumneavostră și știm că nu mai e mult și pe culoarele Cerului ne vom îmbrățișa și vom fi într-o bucurie eternă, fără vreo restricție.
Ne rugăm pentru profund îndoliata familie Petric ca Dumnezeul oricărei mângâieri să-i întărească și să simtă din plin cum îi îmbrățisează Domnul Isus prin prezența Sa!
Dragii mei, deoarece Domnul a cerut rugăciune pentru țară atât prin Biblie, cât și prin glas profetic, vă recomandăm ca în perioada 29.10-01.11.2021 să punem cu toții umărul și să intrăm cât mai mulți în rugăciune necurmată împreună cu adolescenții și tinerii pentru România. Propunerea e să reluăm rugăciunea necurmată (24/24 ore), în care fiecare tânăr/adolescent își va putea lua 15 minute pe zi/noapte, în care să mijlocească în rugăciune pentru țară, pe această perioadă. Vă rog, toți cei ce doriți să intrați în această mijlocire să vă înscrieți în link-ul de mai jos: https://docs.google.com/spreadsheets/d/1xthA6eTrHEG5Y6EbqvudwP0_wjUsdP_0q9xWtvR6gMw/edit?usp=sharing
Dimineața, am servit micul dejun la prietenii noștri speciali, fam. Rusu Daniel și Edena, care pe toată durata șederii noastre în Elveția au fost și sunt niște gazde de excepție.
Apoi am pornit spre Geneva. Acolo am vizitat mai multe puncte turistice printre care, cel mai semnificativ a fost Biserica unde a predicat Jean Calvin.
Seara am fost la slujire în Biserica Penticostală Română „Harul” din Geneva. Unde Domnul ne-a vorbit prin fratele Daniel Rusu să avem grijă să nu neglijăm mesajul pe care ni-l trimite Dumnezeu prin propria conștiință.
Mai apoi, Domnul ne-a vorbit din Ps. 40:1-4,17, asigurându-ne că El se gândește la noi:
1. Ascultându-ne („mi-a ascultat strigătele”);
2. Aplecându-se spre noi („El s-a plecat spre mine”);
3. Acordându-ne ajutor („m-a scos din groapa pierii, din fundul mocirlei, mi-a pus picioarele pe stâncă”);
4. Arătându-ne lumii („mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut și s-au încrezut în Domnul”).
Toate peisajele elvețiene au ceva special dar munții parcă excelează prin modul în care se impun. Vizitând o parte din munții Alpi mi-am amintin de cuvintele Scripturii: „Cum este înconjurat de munți, așa înconjoară Domnul pe poporul Său, de acum și până în veac.” (Ps. 125:2)
Fie ca protecția Domnului să vă învăluie pe vecie! Fiți veșnic binecuvântați!
Duminică, Domnul a rânduit să slujim în Rupperswil, în Zürich și în Dornbird.
De la ora 10:00, la Biserica Penticostală Română „Cetatea Salvării” din Rupperswil (www.cetateasalvarii.ch), Domnul ne-a vorbit ce să facem când ne cuprinde spaima (2Cronici 20:1-25), și anume:
1. Căută-L pe Domnul! (v. 3-4);
2. Cunoaște-țiCreatorul! (v. 6-9);
3. Capitulează înaintea Domnului! (v. 18)
4. Cântă- I glorie Domnului! (v. 21-22)
De la ora 14:15 a început slujba la Biserica Penticostală „Salem” din Zürich (www.brz1.ch), unde Domnul ne-a vorbit cum să ne biruim dușmanii spirituali, mesajul fiind intitulat Biruiește-ți leul! (Jud. 14:5-9) Cum?
1. Recunoscându-l;
2. Respectând disciplinele spirituale: rugăciune, citirea Bibliei, post și frecventarea bisericii locale;
3. Revigorând Duhul Sfânt puterea-n tine;
4. Resimțind dulceața biruinței (v.9)
După slujirea de la Zürich prin harul Domnului am ajuns la Biserica Penticostală Română din Dornbird (AT), unde frații erau la Cina Domnului. Aici, Domnul ne-a vorbit că e o urgență să păzim prezența lui Dumnezeu în casele/inimile noastre prin stoparea păcatului, prin procesul sfințirii și prin slujire perseverentă (1Sam. 7:1-2)
Dumnezeu să binecuvânteze BisericileCetatea Salvării și Salem și Biserica din Dornbird!
Dumnezeu să binecuvânteze localitățile Rupperswil, Zürich și Dornbird!
Pozele de mai sus sunt cu orașul Solothurn, vizitat dimineața. Orașul Solothurn e unul micuț, dar pastrează specificul elvețian. Ceasurile de pe biserici în toate localitățile elvețiene (inclusiv în Solothurn) sunt foarte proeminente atât prin configurația lor (culorile speciale), cât și prin faptul că bat în majoritatea localităților la fiecare jumătate de oră (în unele localități chiar din 15 în 15 minute). Fie ca aceste „bătăi” să fie pentru mântuirea tuturor locuitorilor și nici într-un caz pentru mărturie în ziua judecății.
Seara, împreună cu Biserica Metanoia din Moutier, alături de pastorul Adrian Stroia și diaconul Daniel Rusu, ambii frați de la Biserica Penticostală Română „Salem” din Zürich (www.brz1.ch), am serbat Cina Domnului. Domnul ne-a vorbit când participarea la masa Domnului e o sărbătoare specială…
Cina Domnului e o sărbătoare specială când e:
1. Sărbătoarea protecției divine (la fiecare Paște, evreii își aminteau că Dumnezeu i-a protejat de cea de-a zecea urgie prin sângele mielului);
2. Sărbătoarea pregătirii (Mc. 14:12-15)
3. Sărbătoarea probei pentru Rai (cine nu e pregătit pentru a serba Cina, nu va fi nici în Rai (dacă nu-și schimbă atitudinea)).
Luzern este un oraș medieval care păstrează poduri și turnuri din sec. al XV-lea. Maniera în care îmbină cultura cu tradiția conservându-și trecutul e uimitoare.
Spre finalul zilei am vizitat Biserica Penticostală „Bethel” din Zürich (www.bisericabethel.ch) unde Domnul ne-a vorbit despre „sfinții care sunt în țară…”(Ps. 16). Despre aceștia ni s-a subliniat că ei:
1. Pun stop păcatului propriu;
2. Se separă de anturajul păcătos;
3. Sunt statornici, ducându-și sfințenia până la capăt
Dumnezeu să binecuvânteze orașe Luzern și Zûrich! El să-i înmulțească pe sfinții din Elveția, iar pe toți cei ce suntem deja implicați în procesul sfințirii să ne ajute să ne ducem sfințenia până la capăt!
Berna este o locație de excepție. Totul e foarte bine organizat, ai spune originea civilizației. Clădirile au o arhitectură unică, parcă fiecare zid relatează o fărâmă de istorie, conferondu-i autenticitate. Orașul are un amestec interesant de modern și tradițional în care legea nu e tocmeală.
Dumnezeu să binecuvânteze Berna! Fie ca toate legile care se dau în această capitală să fie subordonate fricii de Dumnezeu!
După ce am vizitat orașul Biel, seara am vizitat Biserica Metanoia din Moutier, unde Domnul ne-a vorbit care e maniera în care ne poate Restaura din ruine…
Dumnezeu să binecuvânteze orașele Biel și Moutier!
Zürich e un oraș tradițional în care bicicletele parcă sunt mai dese decât mașinile. Are un aer intens de cultură și creștinism. M-am bucurat să-mi reamintesc de reforma pe care a produs-o Dumnezeu în acest oraș prin Ulrich Zwingli.
Biserica Penticostală Română „Salem” din oraș, pe care am vizitat-o era la rugăciune. Domnul ne-a vorbit despre Iona, mesajul fiind intitulat: „Nu fugi de Dumnezeu că te prinde!”
Ascultând mesajul biblic: ”Însetat după fericire…”
De atunci au trecut 10 ani… În fiecare zi din acești ani am învățat că adevarata fericire în familie se primește ca un dar de la Dumnezeu, dar se și păstrează ca un dar.
La 10 ani de la căsătorie am învățat că…
timpul trece mai repede decât te aștepți, chiar dacă în tot acest timp ești fericit, de aceea e foarte important să nu fii doar tu fericit, ci mai ales să-l faci și pe cel/cea de lângă tine fericit/ă;
traseul pe care-l parcurgi în viața de familie e extrem de important să fie aprobat de Acela ce se numește ”Calea” și niciodată să nu iei decizii nici singur, nici în doi, ci întotdeauna în trei (primul dintrei cei „trei” fiind întotdeuna ISUS);
trăirile tale interioare trebuie să fie împărtășite, fie că sunt mai greu de exprimat, fie că sunt atât de vizibile încât vorbele sunt de prisos… „Ajutor potrivit” înseamnă și faptul că atunci când nimeni nu te mai ascultă dintre pământeni, ea/el e acolo nu doar un ascultător plictisit, ci unul plin de dorința de a te ridica. (Nu poți primi putere mai mare de la niciun pământean, cum o primești de ea/el, când îți spune în momente grele: ”să nu uiți că orice ar fi eu sunt cu tine!”);
tacticile tale de luptă întotdeauna trebuie să fie compatibile cu „armele luminii”:
când nu mai poți vorbi cu oamenii, după ce ați vorbit unul cu altul, trebuie să vorbiți în genunchi cu Tatăl vostru;
citiți mult, nu citiți orice, dar citiți oricând Cartea vieții (Biblia);
postiți împreună pentru cauzele personale/familiale. Când nimeni nu vă mai poate da o mână de ajutor, ajutați-vă singuri aruncând în adânc, prin credință orice întăritură străină de Dumnezeu, prin post și rugăciune;
Nu părăsiți „adunarea voastră” indiferent cât sunteți de ocupați și nici din vreun alt motiv oricât ar părea de întemeiat.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a dăruit în cei 10 ani! Eben-Ezer.